Retro…

Cautand zilele trecute niste numere de telefon importante, am dat, intr-o agenda, de un text pe care l-am scris anul trecut prin martie sau aprilie, dupa ce am aflat ce nume poarta problemele pe care le am. Intre timp am uitat de textul ala, dar problemele si sentimentele au ramas. Il recuperez acum… Pentru ca am momente si acum cand mai gandesc si mai simt asa. Sper ca din ce in ce mai rar.

Sa traiesti cu gandul ca nimic din ceea ce iti doresti nu se poate implini decat in vis… Si nici macar asupra visului sa nu ai control. Sa fie totul asa… ca nisipul fin de pe plajele altei varste… Sa il strangi in pumn crezand ca este aur si sa ti se scurga printre degete cu atat mai repede cu cat strangi pumnul mai tare. Sa locuiasca in palma ta o clepsidra cu sens unic…

N-ai avut decat o sansa si acum trebuie sa te obisnuiesti cu gandul ca a ratat-o altcineva sau altceva pentru tine, inca de dinainte de a te naste.

Spune-mi…

Ce gust are certitudinea atunci cand esti singurul care Stie intr-o lume in care toti Spera, intotdeauna interogativ? Ei isi doresc raspunsuri. Tu ce iti mai doresti si cum de mai poti sa-ti misti picioarele unul dupa celalalalt si inima de la o clipa la alta, in timp ce timpul ti se scurge printre degete?

Cum de ramai cand pana si visul ti-e facut din pirita? De ce irosesti atata aer si energie degeaba? Altii au mai multa nevoie de ele decat tine.

Te agiti uneori chiar mai mult decat cei ce nu Stiu si vor sa Afle. Dar tu Stii deja: cu cat mai tare te zbati, cu atat mai mult te afunzi in mlastina ta personala, croita pe masura, nici prea larga, nici prea stramta, ca nu cumva sa plezneasca pe la incheieturi.

Nu viata e o iluzie. Ci faptul ca ai putea vreodata sa iti ispasesti condamnarea la sentimente.